Am bucuria de a vă prezenta în limba română eseul "Anarhia Autarhiei Autoritare: Fii Propria Ta Autoritate", scris de nullius la data de 12 ianuarie 2020. Nullius este un membru emblematic al forumului, care a susținut mereu Bitcoin, doctrina crypto-anarhică din spatele acestuia, precum si gandirea celor care au constituit grupul Cypherpunk. Pe lângă cunoștințele vaste în programare și în criptografie, nullius a adus contribuții enorme acestui forum prin postări precum acest eseu, sau precum "
Bitcoin: Fenomenul social", sau “
Proiectul Anastasia: Bitcoinerii împotriva furtului de identitate -țeapa lui CSW”(traduse de asemenea în limba română,
aici și
aici). Țin pe această cale să îi mulțumesc încă o dată pentru toate cunoștințele pe care le împărtășește cu generozitate aici și sper ca înțelepciunea transmisă de el să fie de folos tuturor.
Autor:
nulliusTopic original:
The Anarchy of Authoritarian Autarchy: Be Your Own Authority
Chiar dacă agreez anarhia, strict vorbind, totuși resping sub orice formă anarhia gloatei.
Anarhia mea este cea a celor puțini, a aristocraților înnăscuți, care nu s-au născut spre a fi sclavi. Și doar prin anarhia individuală pot scăpa de tirania pe care gloatele, cu mentalitățile lor înnăscute de sclavi, au ales-o în mod deliberat și i-au votat existența prin intermediul greutății numerice.
Este anarhia celor care iubesc ordinea și care impun ordinea în primul rând lor înșiși: aceia care trăiesc pentru onoare și nu prin lege. Ei trebuie să devină legi pentru ei înșiși.
Este anarhia amoraliștilor care s-au ridicat
mai presus de bine și rău pentru a sfărâma tabelul de valori a moralității de sclavi a gloatei, deschizând astfel drumul pentru propriul lor tabel de valori.
Este anarhia celor buni, care, fiind buni, rezistă pentru a onora din mândrie: căci cea mai sinceră moralitate este glorificarea de sine a celor mândri, ale căror judecăți despre alții onorează cel mai bine ceea ce văd în ei înșiși. Ei sunt aceia care ar îmbrățișa moartea în locul unei
negări de sine precum dezonoarea – și nu ca pe un sacrificiu, ci ca pe un act de egoism pur: umilința este o dezonoare
per se; -
umilința înseamnă să fii dezonorabil și dezonorat; -“moarte în loc de dezonoare” este regula glorificării de sine a moralității
întruchipate de cineva atât de lipsit de umilință încât pune mândria mai presus decât viața sa. (Și, într-adevăr, doar celui umil, supus,
slab îi este frică de moarte: celui
Laș.) Pentru cei a căror onoare este de fapt mândrie și a căror mândrie este onoare de sine, legea este de prisos, în cel mai bun caz; iar legea gloatei trebuie categoric respinsă.
Prin urmare, este o “autarhie autoritară”
când este vorba de tine însuți. Nu respingeți autoritatea:
fiți propria voastră autoritate.
Anarhia mea nu este aceea a celor neînsemnați, cu aspirații mărunte, plini de vicii, pizmași, josnici, infractori, nici a liotelor invidioase care ar distruge orice ar fi mai bun ca ele doar pentru a minimiza insulta implicită la propria lor inferioritate.
Nu este anarhia celor care pur și simplu își doresc să evite toate regulile, astfel încât să poată face ce le convine mai mult în orice moment. Nu este anarhia unui “rebel fără cauză”.
Într-adevăr, o astfel de anarhie a maselor dezordonate nu poate fi susținută și este autodistructivă în practică. Istoria arată că atunci când masele nu mai pot fi ținute în frâu, începe o orgie de nelegiuri violente în masă. Apoi, masele revin și vor ordine, din purul motiv al confortului personal și siguranței proprii, care sunt de altfel imposibile membrilor unei gloate scăpate de sub control. Aspectele pozitive și rezultatul sunt direct proporționale cu înțelepciunea eventualelor sisteme sau a liderilor de sistem care ar putea apărea în astfel de situații.
Și cum o gloată lipsită de minte nu poate face alegeri înțelepte, aceasta va avea tendința de a adopta orice sistem sau formă de conducere care s-ar mula mai bine pe ego-ul celor cu mintea scurtă. Această tendință
ar putea fi exploatată puternic de liderii înțelepți, care obțin puterea pentru scopuri nobile, profitând pragmatic de prostia maselor. Totuși, tendința maselor este de a-i împuternici pe cei care le reprezintă cel mai bine în mod nativ. Și în practică, sistemul cu cea mai puternică chemare pentru mase este, desigur, democrația pe principiul “o oaie, un vot”. În consecință, oile aleg ca păstori pe cei care se prostituează mai bine în fața maselor, care au o politică de doi bani și care manipulează opinia majorității cu o propagandă vicleană.
Fiind un avantaj și nu un defect,
prin construcție, democrația garantează că drojdia de la fund se ridică pentru a deveni gunoiul care plutește la suprafață. Tiranii din noua generație, încununați cu platitudini democratice, încep apoi să lege lumea cu lanțurile pe care gloata cu mentalitate de sclavi, le găsește a fi cele mai liniștitoare: supraveghere în masă și poliție militară pentru “a-i ține pe oameni în siguranță” față de sperietorile populare, taxarea sclavilor pentru “justiția economică” a “redistribuirii averilor”, legi pentru crimăgândit care să “împiedice ura”, războaie antiteroriste care să aducă binecuvântarea aceleiași “libertăți” unora care nu o vor si, pe partea cealaltă, distracții în social media care în mod activ fac o propagandă captivantă și supraveghează mulțimile în orice clipă.
Greșesc? Uitați-vă în jur! Uitați-vă cu ochii deschiși, cu inima împietrită și cu o minte dezghețată care chestionează fără milă toate premisele neexaminate despre care se spunea ca sunt tabu.
Este cu putință ca atâtea milioane de oameni, din atât de multe țări de pe glob, să voteze toți pe niște lideri și niște politici pe care în realitate să nu le dorească?
Chiar așa? Sau cumva
voi pur și simplu nu sunteți de acord cu ce doresc ei și vă proiectați propriile dorințe asupra lor, presupunând doar că ei trebuie să fie ca voi?
Dacă porniți de la premisa că “toți oamenii sunt egali”, atunci vă asumați de la bun început că dorințele voastre subiective sunt cel mai mic numitor comun pentru ce-și doresc toți oamenii de pretutindeni. Asta este o eroare fundamentală. Mediocrităților de joasă speță (sau mai rău)
nu le pasă de nimic în afară de siguranța, de confortul de bază, de distracția ieftină și de canoanele emoționale pe care le vor apăra cu ochii închiși până la moarte.
Acești oameni nu se vor opune principiilor voastre înalte: ei nu au principii înalte și, mai mult, nu dețin capacitatea mentală de a avea principii înalte. Ei iau decizii individuale bazate pe mentalitatea de turmă și pe dogma pe care au învățat-o ca papagalii – dogma în care s-au înrădăcinat simțămintele și deci o dogmă apărată cu pasiunea oarbă a gândirii de gloată. Aceasta este o limitare congenitală și o realitate observată empiric, care nu poate fi râvnită prin fantezii despre “educarea” celor needucabili. Oile nu pot fi învățate să gândească, precum câinii nu pot fi dresați să cânte fragmente de operă. Într-adevăr, pentru cititorii cărora acest eseu li se adresează (ceilalți sunt irelevanți), o oaie nu poate fi dresată să fie
ca tine mai mult decât ai putea fi
tu învățat să devii o oaie fără minte; și este atât de absurd, delirant și fantastic de arogant să crezi că poți remodela masele după propria
ta imagine. Ele sunt ceea ce sunt. Voi fiți
voi înșivă, chiar dacă asta ar însemna să renunțați la dogma proslăvită de mase și să deveniți propriii voștri legiuitori.
Și, vai, cum e dogma asta!
Ar fi bine ca o dogmă să descindă dintr-un principiu înalt; însă principiile înalte și solide nu sunt nici necesare pentru realizarea eficace a unei dogme, nici suficiente pentru a impresiona modul de gândire al mulțimii. Astfel, pentru mase, “independența” și “libertatea” sunt doar niște vorbe-n vânt insipide care devin importante ori ca o scuză ipocrită pentru bombardarea unei țări spre a fi “eliberată”, ori ca o cauză pentru o indignare fățarnică dacă încerci să pui sub semnul întrebării “dreptul lor la opinie”.
Toată lumea are dreptul la opinie! Și nu contează dacă opinia este copiată în mod necugetat de la formatorii de opinie din mass-media sau de la propagandiștii guvernului: ideea vădit absurdă că
toată lumea are dreptul la opinie este o dogmă învățată, care are și avantajul că este pe placul ego-urilor mărunte ale celor mai puțin capabili de a-și forma singuri o opinie. Din acest motiv, nu lăsați pe niciunul să îndrăznească vreo erezie împotriva principiului de guvernare “o oaie, un vot”, această relicvă sacră pe care trebuie s-o venerați pe altarul maselor. Desigur, acest tip de afacere este pe deplin pe placul prelaților formatori de opinii.
Democrația
nu este totuna cu trei lupi și o oaie care votează ce mănâncă la cină: este turma care votează supusă părerea ciobanului dspre lupi. Motiv pentru care lupii sunt o specie pe cale de dispariție.
Ce poți face când ești depășit numeric, fără arme și în minoritate față de grosul mulțimii, care, cum spunea și Goethe, s-a crezut în mod greșit “liberă” deoarece era îndreptățită să exprime opiniile formatorilor profesioniști de opinii, depășindu-l astfel pe Voltaire nu doar prin apărarea lanțurilor care le uneau, ci și având pretenția fățișă ca și
tu să iubești, de asemenea, acele lanțuri?
Întâi și-ntâi, eliberați-vă de
autoritatea morală a gloatei. Nu datorați nimic opiniilor maselor; ca urmare, legile care apar din opiniile de masă nu nicio autoritate asupra voastră. Pentru că nu sunteți de acord să fiți guvernați de voturile a milioane de antropoide care
își doresc să fie prinse-n lanțuri – care sunt nerăbdătoare să simtă acele lanțuri, cât timp au căldură, mâncare și cât timp sunt delectate cum se cuvine.
Voi sunteți propriii voștri legiuitori. Prin urmare, este o “anarhie”
precum cea a maselor și a așa-ziselor lor “guverne”, care spun adevărul la fel de mult pe cât îl spun și cele mai mari, mai înarmate și mai organizate găști de infractori. Nu respingeți autoritatea:
fiți propria voastră autoritate.
Postarea mea cu numărul 1000.
Cele de mai sus reprezintă Partea 0. Când vor mai fi postate alte părți, voi edita acest text cu un link spre continuare. În curând: distincția dintre analiza mea și alte filosofii politice existente; intersecția dintre acest mod de gândire și crypto-anarhism; și mai multe… Acesta este topicul meu despre “anarhie”. Moderarea va fi una autoritară și elitistă.